Cum isi duce crucea fiecare dintre noi?

Se spune ca fiecare dintre noi ‘ne ducem crucea’…..de cate ori nu am auzit asta?

Ce se ascunde de fapt in spatele acestei ‘zicale’?

Crucea se compune dintr-o linie orizontala si o linie verticala.

Linia orizontala semnifica felul nostru obisnuit de a fi, un mod de viata comod in care ne simtim acasa. Cand ne aflam pe orizontala, ne bucuram de viata, culegand roadele a ceea ce am semanat in trecut. Orizontala este atitudinea noastra de odihna. Insa, daca ne aflam de prea mult timp pe orizontala, se produce un sentiment de saturatie. Incepe sa ne fie dor de verticala. Ce este verticala? Verticala este simbolul efortului. Verticala este imaginea sufletului care se ridica in picioare. Este simbolul omului care renunta la comoditatea sa si devine dispus sa faca eforturi, sa incerce sa fie altceva decat este in lumea sa obisnuita. Verticala este simbolul acceptarii dificultatilor. Ne aflam pe verticala atunci cand am reusit sa ne debarasam de „lantul” reprezentat = orizontala, cand ne-am eliberat de aceasta dependenta.

A purta crucea, ca povara, inseamna posibilele dificultati intampinate daca dorim sa ne aflam in acelasi timp si pe orizontala, si pe verticala, fara o constientizare adecvata. Acest lucru este posibil, chiar de dorit, fiind un mod intelept (constient, initiatic) de a purta crucea, ceea ce inseamna sa respectam ritmicitatea vietii, sa efectuam treceri line si constiente de pe orizontala pe verticala si invers.

Acceptarea crucii de catre Iisus Christos
In noaptea de dinaintea rastignirii Sale, Iisus Christos avea de depasit, in sufletul Sau, dificultatea acceptarii deliberate a crucii. El se ruga astfel: „Tata Ceresc, daca este posibil, sa nu fie nevoie sa sorb din aceasta cupa, dar fie oricum voia Ta!”. Pana la urma, a reusit sa se imprieteneasca cu ideea acceptarii crucii, si a doua zi l-a purtat cu demnitate si fara frica.

Suntem chemati la randul nostru sa ne purtam crucea tot cu demnitate si fara frica. Daca o intelegem corect si profund, ea ne ajuta sa scapam de dependentele noastre.

Diferenta dintre verticala si orizontala o putem observa si in modul diferit al zborului lui Superman si Neo (personajul principal din filmul „Matrix”). Superman zboara pe orizontala, fara efort, cu zambetul pe buze, castigandu-si aceasta capacitate prin consitutia sa nativa (de pe alta planeta). Neo zboara pe verticala, castigandu-si aceasta capacitate printr-un efort de natura spirituala. El zboara pe verticala exprimandu-si bucuria (constienta, spirituala) de a trai.

Ce inseamna pentru fiecare zodie in parte ridicarea pe cruce?

Berbec: intalnirea cu Celalalt. Intalnirea cu Sinele

Orizontala: activitate intensa
Verticala: a se abandona in iubire

Berbecul este o persoana activa: mereu face ceva, mereu initiaza ceva. Uneori, atat de mult incat avem impresia ca se refugiaza in munca, astfel incat sa evite intalnirea cu sinele insusi. Se ascunde in activitati multiple, fata de intalnirea cu propria persoana. Avand multa energie, aceasta atitudine activa este starea sa comoda. Pentru Berbec, a se ridica pe verticala inseamna sa mearga dincolo, in Balanta, pentru a se lasa total in bratele iubirii. Desi stie sa iubeasca foarte mult, Berbecului – el fiind un „luptator” – ii este greu sa se descopere, sa-si arate interiorul, sa se abandoneze intr-o iubire totala. Pentru Berbec, a deveni Balanta reprezinta dificultatea suprema, schimbarea curajoasa, aventura spirituala – intr-un cuvant: ridicarea in pozitie verticala. Vazandu-se in oglinda reprezentata de persoana iubita, Berbecul are ocazia de a se intalni cu Sinele propriu. Este drumul sau de a deveni o persoana mai perfecta.

Balanta: a scapa de dependenta de relatii

Orizontala: nevoia de iubire
Verticala: a renunta la nevoia de iubire si de a se arunca intr-o stare caracterizabila prin activitate intensa

In general, Balanta are nevoie de sustinere din partea anturajului sau. Daca isi primeste portia de iubire, merge o bucata de drum, dupa care are nevoie de un nou impuls din partea celorlalti. In general, Balanta este dependenta de iubirea primita. Pana cand are parte de aceasta sustinere, sufletul Balantei se odihneste stand pe orizontala. Pentru Balanta, a se ridica in pozitie verticala inseamna sa renunte de buna voie la aceasta dependenta, deplasandu-se in semnul opus, in Berbecul guvernat de Marte. Balanta dispune in general de multe talente, insa le pune in valoare doar daca este sustinut. El se poate salva renuntand la dependenta afectiva si adoptand atitudinea activa a Berbecului – sa mearga inainte fara sa se uite in stanga sau in dreapta. Astfel, Balanta se va simti libera si utila, avand sansa de a se reincarca cu noi energii.

Taur: a se intalni cu lumea care se afla dincolo de granita materiei

Orizontala: se multumeste cu ceea ce ii ofera materia
Verticala: sa vada dincolo de valul materiei

Taurul este un semn care manifesta o deosebita stabilitate emotionala. El exploreaza in lung si in lat tot ce ii ofera materia. Munceste mult si isi permite sa si cheltuie pentru luxul cu care se inconjoara. Insa, la un moment dat poate simti o plictiseala inexplicabila, un semn de saturatie produs de valorile materiale cu care se inconjoara. Intr-un astfel de moment, colacul sau de salvare poate fi o excursie in Scorpion, prin varful acului reprezentat prin punctul de la mijlocul cercului zodiacal. In Scorpion el poate experimenta profunzimile sufletului sau. Renuntand la stabilitatea sa emotionala si la comoditatea oferita de materie, el ajunge intr-o lume care i se pare straina, mereu in miscare. Participand la fluctuatia sentimentelor sale, el se intalneste cu sinele sau inferior si superior, cu dimensiunea spirituala a vietii.

Scorpion: lupta pentru gandire pozitiva

Orizontala: a vedea partea negativa a vietii, jumatatea goala a paharului, neajunsurile
Verticala: a gusta din stabilitatea emotionala, a opta pentru o viziune de viata optimista

Scorpionul este zodia care tinde sa gaseasca mereu nodul in papura si sa-si exprime sentimentele negative in mod deschis. El tinde sa observe ce-i lipseste, alimentandu-si starea de nefericire cvasi-permanenta. Isi tine lancea de atac mereu pregatita, gata sa impunga in planul senimental la prima ocazie ivita. El creeaza impresia unui om in permanenta nervos si nemultumit. In aceasta stare se simte cel mai comod.

La un moment dat, el se poate satura de aceasta negativitate, simtind nevoia stabilitatii sentimentale, unei viziuni de viata mai optimiste, mai impregnate de bunatate sufleteasca.

Este momentul in care el traverseaza zodiacul si poposeste in Taur, propunandu-si sa poarte niste ochelari rozi – sa inchida ochii atunci cand vede o negativitate, resimtind fericirea profunda a acestei noi atitudini. El opteaza, cel putin temporar, pentru un moment de viata linistit, optimist, ca si cum ar deveni un nativ Taur. Putem afirma ca sinele superior al Scorpionului este caracterizabil prin vibratiile superioare a zodiei Taur.

Gemeni: pasul spre intelepciune

Orizontala: a palavragi, a aduna informatii
Verticala: a sistematiza informatiile, obtinand intelepciunea

Nativul Gemeni discuta mult, zambeste mult, fiind un om de societate. El este capabil sa se minuneze doar pentru informatia insasi, neavand nevoie sa analizeze profunzimile si subtilitatile acestuia.

Periodic, ii vine impulsul sa nu se multumeasca doar cu stratul de suprafata al planului mental. Ii vine ideea sa studieze profunzimile si dedesubturile informatiilor. Apare in el imboldul de a organiza si sistematiza informatia, ca un veritabil Sagetator.

Sagetator: intoarcerea spre smerenie

Orizontala: a se indoi, a se crede prea intelept
Verticala: a se reintoarce la radacini, a nu se sfii sa mai adune informatii pentru a-si completa cunostintele

Sagetatorul degaja de obicei un aer de atotstiutor. El are impresia ca a explorat tot Universul in lung si-n lat, descifrand toate enigmele, afland deja toate secretele. Sagetatorul tinde sa fie sceptic. Explorand mult, el pare sa fi atins limitele cunoasterii. A experimentat pe pielea sa ca largind sfera lumii cunoscute, lumea necunoscuta sa mareste si ea. Cu cat afla mai multe, cu atat numarul necunoscutelor creste. El are impresia ca descifrand o enigma, deblocheaza alte doua enigme. Astfel, Sagetatorul are o anumita retinere fata de procesul de cunoastere.

Scepticismul Sagetatorului izvoraste din acest sentiment de saturatie. Scepticismul sau este o stare comoda din care nu prea vrea sa iasa.

Pentru Sagetator, a se ridica pe verticala inseamna sa renunte la aceasta stare comoda, la masca sa de intelepciune si sa se avante din nou spre a culege noi informatii de baza. Este un act de smerenie (a se debarasa de caracteristicile tipic jupiteriene: orgoliu, autosuficienta), si unul de bravura, stiind dinainte ca deschide noi porti ale cunoasterii care il vor invita la ducerea la bun sfarsit a noi si noi procese de explorare.

Rac: a iesi din cochilia proprie

Orizontala: a dorinta de fi protejat
Verticala: a renunta la protectie si a se avanta in lumea sociala

Nativul Rac tinde sa se protejeze de adversitatile vietii, incercand sa stea cat mai mult „acasa”. El parca poarta un steag invizibil pe care scrie: „Nu trageti! Sunt vulnerabil!”. Acesta este starea sa comoda: sa existe in interiorul unui invelis protector invizibil pe care si-l creeaza singur, cu ajutorul gandului. Nativul Rac are si o anumita retinere in a efectua experimente in domeniul sentimental.

Daca se decide sa se ridice in pozitie verticala, acesta inseamna pentru el sa renunte la invelisul sau protector si sa „guste” lumea in mod nealterat. In starea sa comoda, el observa lumea ca si cum ar privi printr-o sticla (de dinauntru, prin geam). A se ridica in pozitie verticala inseamna pentru el curajul de a se arata vulnerabil. A se deplasa din Rac in Capricorn inseamna iesirea din casa (Rac, incapere inchisa) si urcarea pe munte (Capricorn, aer curat).

Capricorn: a se avanta in lumea sufletului

Orizontala: a lucra de zor
Verticala: a explora lumea sufletului

Capricornul este o persoana foarte harnica, inzestrata cu o putere de munca deosebita. El lucreaza cu placere. Pur si simplu, ii place sa fie activ si util. El munceste in liniste, in ritmul sau, fara inceput si fara sfarsit. Munca sa este o meditatie fara ganduri, o existenta permanenta si indestructibila. Insa, munca sa si lumea exterioara il absoarbe atat de mult incat se fereste sa-si exploreze interiorul. Capricornul are mult suflet, insa fiind rezistent si harnic, isi percepe sufletul ca fiind o entitate perfecta si evita sa faca experimente pe acesta. Starea sa comoda  este nemiscarea sufletului.

A se ridica pe verticala, pentru un nativ Capricorn inseamna sa se mute temporar in Rac si sa admita ideea ca perfectiunea nu este o stare permanenta, ci evolutiva, permitandu-si sa fie vulnerabil macar pentru o vreme.

Leu: a deveni inginer

Orizontala: a infaptui prima idee care ii apare in minte
Verticala: a analiza inginereste si a infaptui ideea perfecta

Leul are o vointa indestructibila si o incredere in sine remarcabila. Pentru el, toate punctele ochite sunt si lovite. El este mereu gata sa infaptuiasca prima idee venita. Insa, nu este sigur ca prima idee este si cea mai buna. De obicei, fiecare idee are si o idee contrara. Ideea contrara apare ceva mai tarziu decat cea primordiala. Inteleptul, sau cel inzestrat cu calitati ingineresti, construieste din ideea primordiala si contrariul ei, o a treia idee, perfecta.

Ispita Leului este de a porni in directia primului impuls si de a infaptui astfel rezolvari superficiale, mult prea simpliste. El are prea multa forta si determinare pentru a accepta sa fie contrazis, sau vreo corectura a ideilor sale. Leul nu sta bine nici la capitolul rabdare. Aceasta este starea sa comoda.

Daca Leul accepta sa se ridice pe verticala, practic el se deplaseaza in zodia sa opusa, in Varsator. Acolo, el analizeaza mai multe idei si alege cea mai buna dintre ele. Aici, el are rabdare si este circumspect. Leul care isi accepta crucea isi dezvolta calitatile sale ingineresti, devenind mai mult sau mai putin un Varsator.

Varsator: concentrarea pe o singura directie

Orizontala: imprastiat in mai multe directii diferite
Verticala: concentrat pe o singura directie

Varsatorul este omul multitalentat, cu o minte capabila de o atentie distributiva, lucrand de obicei in acelasi timp la mai multe activitati diferite. Lui ii place sa sara de la o activitate la alta. Le face pe toate cu acelasi talent deosebit, insa este posibil sa inceapa o activitate noua inaine sa termine pe cea aflata in curs. Comoditatea sa este aceasta viata traita intens, fiind implicat in mai multe activitati diferite.

Ceea ce ii este greu si poate fi perceput ca fiind ridicarea sa in pozitie verticala, este un moment de concentrare, cand Varsatorul isi directioneaza atentia spre un singur scop. Intr-o astfel de clipa, el devine asemenea ideogramei Soarelui (guvernatorul Leului): un punct, o energie foarte concentrata. Astfel, este de asteptat sa aiba un randament foarte bun.

Fecioara: a invata logica sufletului

Orizontala: a trai si a actiona logic
Verticala: a iesi de sub incidenta logicii obisnuite si a intra intr-o lume cu o alta logica: cea a sufletului

Nativul Fecioara lucreaza de obicei foarte mult si este absorbit de detalii. El nu fuge de propria sa persoana, ca Berbecii, insa constiinta faptului ca este util 100%, ii induce o stare de bine. Este insa de obicei foarte absorbit de munca, de lumea exterioara. Fecioara este o persoana logica.

A se ridica in pozitie verticala, din punctul de vedere al Fecioarei, inseamna a se deschide pentru lumea spirituala; practic de a renunta la logica obisnuita cu repere bine stabilite si de a se avanta intr-o lume guvernata de logica spiritului. Daca renunta la confortul oferit de logica sa obisnuita, Fecioara devine cel putin teporar un nativ Pesti, inzestrat cu simtul spiritualului.

Pesti: a-si investi talentele in scopuri utile

Orizontala: a trai in vise
Verticala: a conferi viselor sale o utilitate practica

Nativul Pesti este o persoana plina de idei, de vise premonitorii. Isi traieste viata relativ departe de planul fizic, dintr-un anumit punct de vedere chiar rupt de planul fizic. A trai in materie nu este punctul sau forte. Traiul sau adancit in lumea sentimentelor, in lumea spiritului este starea sa comoda, producandu-i o stare de fericire.

Verticala, pentru nativul Pesti, inseamna sa gaseasca o utilitate practica ideilor sale stralucite, o aplicabilitate pentru visele sale. Astfel, el poate deveni, cel putin temporar, o Fecioara harnica si utila. A-si purta crucea, pentru nativul Pesti, inseamna sa rezolve probleme concrete, cel mai probabil in domeniul sanatatii corpului, mintii sau al sufletului.

cruce

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s